Excursie la Marele Canion

  • 28 decembrie 2017
Excursie la Marele Canion West Rim la apus

Dacă în urmă cu 2 ani când am fost în SUA nu-am reușit să facem o excursie la Marele Canion, am zis că de data e musai să vedem și noi minunea!

Foarte important de ştiut este faptul că sunt patru puncte prin care poţi să vizitezi Marel Canion: prin Sud, Nord, Est şi Vest. Se spune că cea mai frumoasă zonă a Marelui Canion este cea din Sud, doar că din Las Vegas până acolo se fac mai bine de 5 ore…

Cum timpul ne era potrivnic, am ales să vizităm partea cea mai apropiată de Las Vegas și anume, Grand Canion West Rim.

Excursie la Marele Canion-intrarea din Vest

Deschisă publicului de curând, această destinație este ideală pentru cei ce nu au mult timp la dispoziție, însă-și doresc să descopere un crâmpei din Marele Canion.

Îţi spun din capul locului că această arie nu este inclusă în Parcul Național Grand Canyon. Nu știu care sunt motivele și după ce criterii s-au stabilit aceste delimitări… oricum, zona este pur și simplu splendidă!

Aici, în Grand Canyon West Rim (Marele Canion Marginea din Vest) este și celebrul Skywalk Eagle Point View. Este o construcție aflată la 1.450 m deasupra Marelui Canion. O să-ți spun și câteva lucruri despre această construcție puțin mai jos.

Cum ajungi la Marele Canion intrarea din Vest

Am plecat din Las Vegas cu destinația Skywalk Eagle Point View, în apropiere de acesta fiind și punctul de informare turistică pentru această zonă.

Ce trebuie să știi este că nu vei ajunge cu autoturismul personal până la Skywalk, ci vei opri înainte, în parcarea amenajată în fața punctului de informare.

Îți las mai jos o hartă, pentru a înțelege mai bine unde se află această zonă și pentru a nu o confunda cu Grand Canyon South (aflată mult mai departe).

În drumul nostru ne-am oprit să vedem unul dintre cele mai impresionante baraje din lume- Hoover Dam , apoi am trecut cu mașina prin pădurea Joshua Tree Forest (a nu se confunda cu Joshua Tree National Park) .

Mai multe informații despre aceste două locuri (vezi punctele de pe harta de mai sus), în articolele viitoare…. Acum ne întoarcem la excursia noastră din Marele Canion. 🙂

Oricum, din Las Vegas până la Grand Canyon West Rim sunt 2 ore și jumătate de mers cu mașina, dacă nu faci nicio oprire.

Excursie din Las Vegas catre Marele Canion cu autocarul

Tot din “Orașul Păcatelor” sunt numeroase firme ce realizează excursii la Marele Canion și-n împrejurimi, așa că… variante se găsesc.

Spre exemplu, pentru un tur de 10 ore cu autocarul din Las Vegas ce cuprinde și vizitarea Hoolver Dam, poți alege această varintă de bilet.

Excursie din Las Vegas către Marele Canion cu avionul

Descoperă Marele Canion din avion, bucurându-te de o experiență unică. Iată ce cuprinde această călătorie- detalii aici.

Excursie către Marele Canion cu Elicopterul.

Poti încerca această varinată de excursie sau pe acesta. Varinate sunt.

Unde parchezi la Marele Canion ( Grand Canyon West Rim)

În această zonă nu poți să mergi cu mașina pe vreun traseu, așa că trebuie să-ți lași autoturismul în parcare. Dacă îți pui pe GPS  Skywalk Eagle Point View, vei ajunge în imediata apropiere a punctului de informare turistică, loc unde este și o parcare imensă, gratuită. Accesul autoturismelor în afara acestei zone este interzis.

Citește și:

Cum a decurs interviul pentru viza SUA

Bine de știut pentru controlul vamal din SUA

Cât costă o vacanță în SUA

Ce poți să vizitezi într-o excursie la Marele Canion, intrarea din Vest

După ce parchezi mașina, accesul în zona Marelui Canion se face cu autobuzul, acestea trecând pe la fiecare obiectiv turistic de pe traseu. Sunt un fel de Hop on-Hop off care circulă aproape unele după altele.

Acum, în funcție de biletul pe care-l cumperi poți să vizitezi obiectivele de pe traseu cu sau fără Skywalk.

Autobuzul trece pe la următoarele obiective turistice, făcând 3 opriri:

Ferma Hualapai– (prima oprire)

Este o zonă din care se poate merge călare pe diferite trasee din împrejurimi. Tot aici poți învăța cum să faci o frânghie de cowboy și poți dormi peste noapte în “western cabins”. Noi n-am coborât în acest loc, dorindu-ne să petrecem cât mai mult timp admirând Marele Canion.

Grand Canyon Skywalk at Eagle Point (a doua oprire). 

Skywalk este o construcție aflată la 1 km și jumătate deasupra Marelui Canion și care oferă o priveliște către Eagle Point (o bucată din peretele canionului ce are forma unui vultur cu aripile întinse).

Skywalk este un loc foarte promovat, însă noi am preferat să nu-l vizităm și-ți spun și de ce:

-Vederea către Eagle Point o ai și dacă rămâi afară, acolo unde oprește autobuzul.

-Podul construit deasupra prăpastiei este dintr-o sticlă mată prin care nu poți vedea hăul de sub tine.

-Este interzis să faci fotografii, chiar și cu telefonul mobil. Îi fac ei poze pe care le poți cumpăra la supra preț.

-Timpul de aşteptare este foarte lung. Noi am fost acolo la final de noimebrie şi cei ce aveau bilete pentru Skywalk au fost anunţaţi că timpul de aşteptare este de cel puţin o oră, în funcţie de când aleg să iasă persoanele aflate deja pe pod. Nu vreau să-mi imaginez cum e în lunile de vârf.

Deși nu am mers la Skywalk, priveliștea către Eagle Point a fost fascinantă! Acesta a fost de altfel și primul contact cu ceea ce înseamnă o excursie la Marele Canion! Priveam și nu-mi venea să cred… Mi s-a îndeplinit un vis!

Native American Village. Lângă Skywalk sunt și câteva construcții specifice tribului Hualapai.

Guano Point (a 3-a oprire)

Acesta este cred eu, locul cel mai frumos al acestei călătorii! Locul din care poți urca pe un deal și privi în dreapta și-n stânga Marele Canion și râul Colorado! Aici am petrecut ore bune mergând de pe o piatră pe alta și având la fiecare pas o nouă priveliște!

Dacă te uiți la fotografiile de mai jos vei spune că am stat la marginea prăpastiei… E doar o iluzie, nu m-aș fi dus atât de aproape de hău. 🙂

Și ce poate fi mai frumos decât să privești cum apune soarele la Marele Canion… totul căpătând o culoare roșiatică…

Cumpărarea biletelor pentru o excursie la Marele Canion

Achiziționarea biletelor se poate face atât online cât și la fața locului, în aceeași construcție în care este și punctului de informare turistică. Dacă excludem excursiile cu elicopterul, raftingul pe râul Colorado și alte astfel de activități, aș putea spune că sunt 2 tipuri de bilete pentru autobuzul Hop on-Hop off:

Hualapai Legacy în valoare de 49.93$ ce-ți permite să călătorești la toate punctele menționate mai sus, însă nu ai acces la Skywalk.

Legacy Package with Skywalk-71.57$, în care ai acces la toate obiectivele de mai sus, inclusiv la Skywalk.

Noi am ales biletul simplu, Hualapai Legacy, fără Skywalk, din motivele menționate mai sus, acum… decizia îți aparține.

Poți afla mai multe informații despre bilete și le poți cumpăra online de aici-Grand Canyon Skywalk Tickets. Noi le-am cumpărat de la fața locului și-a cam trebuit să așteptăm vreo 15 minute la rând… A fost un timp numai bun pentru a intra în discuții cu membrii tribului Hualapai ce lucrau acolo și a afla de la ei faptul că, dacă nu avem mult timp la dispoziție, putem sări peste Hualapai Ranch și coborâ direct la a 2-a oprire a autobuzului… așa cum am și făcut.

Alte informații utile:

Noi am fost în excursie la Marele Canion la finalul lunii noiembrie și am prins o vreme foarte bună (am stat în tricou)… Am avut noroc, am putea spune, că în această perioadă zăpada ar fi putut fi prezentă. N-ar fi fost un lucru rău, căci, din ce-am auzit, atunci când se așează zăpada peste pereții canionului, peisajul este spectaculos.

Ia-ți cu tine suficientă apă.

În toată zona nu este semnal la telefon, doar în centrul de informare există WI-FI.

Călătorie plăcută! 🙂

Pentru a fi la curent cu noile postări, hai să ținem legătura pe Facebook, Instagram sau abonează-te la Newsletter.

Citește și:

New York-informații utile

Impresii din Las Vegas-Orașul Păcatelor

San Diego-un oraș superb

No Comments Found

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: