Cum ajungi de la aeroport în Bari

  • August 8, 2017

Despre motivele pentru care poți să vizitezi orașul Bari a curs multă cerneală pe hârtie sau, mai nou, s-au apăsat multe taste…

Așa că, plecăm de la premiza că ești hotărât deja să mergi acolo și ți-ar prinde bine câteva informații despre modul în care poți să ajungi atât de la aeroport în oraș… cât și invers, din Bari către aeroport.

Cu shuttle bus-ul

Acest autobuz are stația chiar în stânga aeroportului. Un banner mare, albastru, pe care scrie “Shuttle Bus” este amplasat fix deasupra stației, vizibil odată ce ai ieșit din aeroport. Așa că… n-ai cum să o ratezi.

Durata călătoriei până la gara din Bari, numită Bari Centrale, a fost de 30 de minute, iar costul unui bilete 4€, biletele achiziționându-se doar de la șofer.

Înainte de a ieși din aeroport am trecut puțin și pe la biroul de informații, loc de unde am primit un pliant cu programul autobuzului. E util, dat fiind faptul că poate vei vrea să te întorci tot cu el.  Autobuzele pentru ruta Bari-aeroport se pot lua fix din fața gării centrale.

Cu trenul

Poți să alegi varianta unei călătorii cu trenul dacă timpul de așteptare al autobuzului este prea lung, sau vrei mai mult confort. Din ce am observat, aceste două mijloace de transport nu au același orar de plecare. Durata călătoriei este ceva mai scurtă… 15 minute se fac din Aeroportul Bari până în gara Bari Centrale.  Prețul unui bilet este de 5€ și se poate achiziționa de la ghișeul aflat înainte de a intra în stația de tren.

Aceasta este și ea foarte bine semnalizată, iar pasajul ce duce către peron este în imediata apropiere a stației de autobuz (despre care ți-am povestit mai sus). Din aeroport până să ajungem la tren am mers prin pasaj aproximativ 10 minute.

Dacă vrei să călătorești cu trenul din Bari spre aeroport, iată câteva indicații ce sper să-ți fie utile:

Această rută este operată de o companie privată, iar biletele nu pot fi achiziționate de la ghișeele sau automatele din gară, ci doar de la reprezentanții companiei. Uite ce trebuie să faci!

Cum stai în fața gării, uită-te în dreapta. De acolo vei vedea un alt corp al clădirii… Mergi într-acolo și intră în interiorul ei. Acolo, în dreapta, vei observa un ghișeu galben, loc de unde poți cumpăra acele bilete, plătind doar cu cardul. Tot în acel loc mai este amplasat și un automat de bilete, însă mașinăria acceptă doar cash. E un pic invers decât m-aș fi așteptat, dar…

Exceptând faptul că trenul nu a plecat din gară la ora programată ci cu vreo 10 minute întârziere, condițiile de călătorie au fost bune (curățenie, aer condiționat). Durata călătoriei a fost de 15 minute, plătind 5€  pe bilet.

Citește și:

Plimbare pe străzile din Bari

Alberobello, o lume de poveste

Lacul Como-excursie de o zi din Milano

Palatul Schonbrunn din Viena, călătorie în timp

Cu taxiul

Ei, cum noi am călătorit cu shuttle bus-ul la venire și cu trenul la plecare, o să-ți spun  despre această variantă doar din auzite. Conform informațiilor pe care le-am primit de la hotel (amplasat într-o zonă centrală a orașului) costul unei călătorii cu taxiul este intre 20-25€. Deci, pentru o călătorie în 4 persoane, mai că ar merita să iei taxiul…

Înainte de a pleca spre Bari, citisem pe net că ar fi un autobuz local ce face legătura între aeroport și oraș. Costul unui bilet ar fi de 1€, iar durata călătoriei de 60 de minute. Am întrebat de acest autobuz atât la biroul de informații din aeroport cât și la hotel, însă părea că nimeni nu auzise de el…

În speranța că informațiile oferite îți vor fi de folos, îți doresc o călătorie plăcută! 🙂

*Află imediat despre noile ponturi de călătorie, urmărind pagina de Facebook- Calatorii de Weekend

No Comments Found

Lasă un comentariu

%d bloggers like this: