Din ale patriei noastre frumuseți, astăzi o să-ți spun câteva lucruri pe care trebuie să le știi pentru o excursie la Vulcanii Noroioși!
Da, da, vorbim despre acel loc special din România în care “căpcăunii” nu aruncă-n jur cu flăcări, ci cu… nămol. 🙂 Și, ca să-i facem și mai inofensivi, fără a le răpi din farmec și frumusețe, îți spun că lava este formată dintr-un amestec de apă și argilă, adus la suprafață de gazele din subsol.
Cum ajungi la Vulcanii Noroioși?
Ca să ajungem cu mașina din București până la Vulcani, am parcurs 2 ore și jumătate, mergând pe traseul Buzău-Berca. Despre drum pot să-ți spun că arăta foarte bine, fiind asfaltat și plin de indicatoare. Deci ne-am fi putut descurca și fără GPS! 🙂
Odată ce am ajuns în Berca, am avut de ales: mergem spre Pâclele Mari, sau spre cele Mici? Cele două zone se află cam la 4.5km distanță una față de cealaltă, iar timpul nostru era destul de limitat, așa că, din păcate, nu le puteam vedea pe ambele.
N-am stat noi prea mult pe gânduri și-am ales ca variantă câștigătoare… Pâclele Mari!
Am lăsat mașina la intrare în rezervație, am plătit 4 lei pe bilet și, imediat ce am trecut de bariera care interzice accesul autoturismelor în zonă, peisajul s-a schimbat total! Am început să călcăm pe un pământ arid, plin de șanțuri și denivelări, ca mai apoi, la orizont să vedeam craterele vulcanilor!
Citește și:
Cum ajungi la Bâlea Lac dacă nu ai mașină
Sunt niște formațiuni micuțe, dar extrem de impresionante, ce nu contenesc a bolborosi și-a arunca lavă în stânga și-n dreapta! Îmi dădeau impresia că, dacă m-aș fi uitat atent în craterele lor, aș fi putut vedea, pââââână-n fundul pământului! 🙂
No Comments Found