Vacanța noastră promitea să fie una memorabilă, iar pentru a o transforma în realitate, aveam neaparat nevoie să închiriem o mașină din Milano – Bergamo. Așa că ne-am pus pe căutat, dornici să găsim cea mai potrivită opțiune pentru noi!
Cum am închiriat mașina în Milano – Bergamo
Hai să trecem repede, așadar, la pașii pe care i-am urmat pentru a închiria o mașină in Milano.
Cu o lună înainte de a păși în Milano-Bergamo, am început căutările online. Am jonglat foarte mult în a alege cea mai bună variantă pentru noi așa că într-un final i-am ales pe cei de la Centauro.
La rezervarea mașinii au fost necesare oferirea următoarelor informații: numele șoferului, datele permisului de conducere, numărul de zbor și alte câteva detalii. Nimic sprecial sau care să ne fi pus în dificultate.
De asemenea, am ales să facem plata în avans, deși acest lucru se putea efectua și la preluarea autoturismului.
Indiferent când și de unde vei închiria un autoturism, citește cu atenție condițiile de închiriere și să nu te lași ghidat doar după preț.
Mașina închiriată în Milano – Bergamo
Am avut un Ford Fiesta, înmatriculat doar de câteva luni, motor 1.2 benzină. Mașina a avut câteva zârieturi, iar acestea au fost consemnate într-o fișă, înainte de a prelua mașina.
Centauro nu are birouri în cadrul aeroportului Bergamo, ci la aproximativ 5-10 minute distanță. Pentru a ajunge la sediul lor am luat shuttle bus-ul din fața terminalului Sosiri Bergamo. Acesta are curse dese și este înscripționat cu numele companiei.
Tipul de asigurare ales
De fiecare dată când am închiriat o mașină în afara țării am avut asigurare completă. Nu e vorba că punem răul înainte, dar vrem să ne bucuram de vacanta, fara a avea alte griji (chiar dacă acest lucru ridică simțitor costul închirierii).
Având asigurare completă (Premium) nu a fost nevoie să ni se blocheze bani pe card pentru depozit. Plata am făcut-o cu cardul de debit.
Dacă am fi ales o altfel de asigurare, un depozit ar fi fost necesar.
Singura sumă ce ne-a fost reținută a fost cea aferentă unui plin de combustilib, pentru situația în care nu am fi adus mașina cu rezervorul plin. Așa cerea politica firmei. Aceasta suma ni s-a oprit în momentul în care am preluat mașina, iar după aproximativ 7 zile de la returnarea mașinii banii ne-au fost deblocați.
Alte informații
Cei de la compania de închiriere auto ne-au dat un pliant ce conținea și câteva informații despre benzinăriile din care puteam să alimentam. Am mers și noi la una dintre ele și prețul la combustibil a fost într-adevăr mai mic față de alte benzinării pe care le-am văzut în alte zone.
Aveam opținea de a ne achiziționa GPS, însă noi am conectat telefonul la display-ul mașinii și l-am folosit pe al nostu.
Șofer suplimentar
În asigurarea pe care am încheiat-o aveam inclus un șofer suplimentar, insă acesta nu era asigurat. Adică, o terță persoană putea conduce mașina, însă în cazul în care ar fi avut loc un eveniment nefericit, iar această persoană se afla la volan, asigurarea nu acoperea daunele. Pentru asigurarea unui șofer suplimentat se percepea o taxă suplimentară.
Predarea mașinii închiriate în Milano – Bergamo
După ce am predat autoturismul, am luat shuttle bus-ul lor pentru a ajunge din nou la aeroport.
Personal, noi am avut o experiență plăcută, neavând nimic de reproșat companiei de închirieri auto.
Menționez faptul că acest articol reprezintă experiența noastră și trebuie privit ca atare.
Dacă și tu ai închiriat o mașină în Milano (sau oriunde în Italia), spune-ne experiența ta într-un comentariu sau recomandă-ne o companie de inchirieri auto! 🙂
Citește și: Cum am închiriat mașină în Malaga, Spania
No Comments Found