Călătorie de o zi în Bruges, Belgia

  • 3 octombrie 2017
Calatorie de o zi in bruges, fata în plover portocaliu pe malul apei

Lumea spune că Bruges este cel mai frumos oraș din Belgia! Deși nu le-am văzut pe toate, tind să le dau dreptate chiar dacă am avut doar o călătorie de o zi în Bruges… Orășelul ăsta parcă-i rupt dintr-un basm frumos și așezat în lumea noastră pentru a ne bucura…

Ce este atât de special la orașul Bruge din Belgia? 

Clădiri medievale, mori de vânt, canale, poduri, podețe… și-o atmosferă de relaxare pe care o întâlnești la fiecare pas… Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care Bruges este un loc deosebit și pentru care trebuie să ai cel puțin o călătorie de o zi în Bruges.

Ce poți să faci în Bruges?

În plimbarea ta, cu siguranță vei ajunge și în Piața Centrală (Grote Markt)! Locul cu cele mai colorate case din oraș și implicit, locul cel mai fotografiat!  De aici poate începe călătoria ta prin Bruges, indiferent pe ce străduță vei merge!

casele colorate din Bruge

Spuneam că Bruges este înconjurat de canale, dar nu ți-am spus că pe râu se fac și mici excursii cu barca

Pentru cei ce doresc să descopere orașul în trăsură, există și această variantă… Undeva pe la 40€ costă cele 30 de minute de plimbare cu trăsura trasă de cai… Și ce cai frumoși! Nu-mi puteam lua ochii de la ei!

Bruges este un oraș ce trebuie străbătut încet, dintr-un colț în altul, fără să ai ca țintă bifarea unor obiective turistice. Ele îți vor ieși cu siguranță în cale!

Oricum, poți să iei o hartă gratuită de la punctul de informare turistică din gara din Bruges pentru a ști unde te afli și ce loc ai descoperit.

De la gară până în centrul vechi al orașului (patrimoniu UNESCO) ai de mers aproximativ 15 minute…

Direcția? Tot înainte, urmând valul de turiști! Căci da, Bruges este plin de turiști… parcă prea mulți turiști. Cu toate astea, orașul este foarte curat și niciun loc’șor nu e lăsat la voia întâmplării.

Pentru o altă perspectivă asupra acestui oraș, plus câteva impresii despre Gent, poți citi pe site-ul Andreei, de la Blogul meu de călător.  🙂

Ce mănânci în Bruge?

Se poate să ajungi aici și să nu te răsfeți cu o gofră “cu de toate”? Sau cu o porție de midii servite cu cartofi prăjiți și cu multă maioneză asa cum îi place belgianului? Sau cu ciocolată… sau cu bere? Păi nu prea se poate! 🙂  Vezi… cu atâtea locuri de vizitat și-atâtea bunătăți de savurat, ai ce să faci o zi în Bruges! 🙂

Citește și:

5 locuri pe care le poți vedea gratis în Paris

Cât costă o călătorie în Viena

Lacul Como-excursie de o zi din Milano

Cum ajungi în Bruges cu trenul din Bruxelles

Cea mai simplă modalitate este cu trenul. Dacă pleci din gara centrală (Bruxeless Central) durata unei călătorii este de aproximativ o oră…

Cumpără-ți bilet de la automate din gară sau de la ghișee. Dacă nu ți-e clar ce tren trebuie să iei, întreabă-i fără nicio reținere pe cei de la punctul de informare turistică.

Trenurile circulă la intervale de 30 sau 60 de minute, în funcție de momentul zilei. Din ce am observat, Google Maps ne-a afișat orele corecte de fiecare dată. L-ai putea folosi și tu, ca să nu pierzi timpul prin gară.

Biletele nu se compostează la urcarea în tren. Se păstrează însă pentru un eventual control.

Fiind o destinație foarte populară, trenurile sunt deseori pline și implicit e dificil să găsești un loc pe scaun… Cel puțin dacă circuli la clasa a doua.

Cât costă un bilet de tren Bruxelles-Bruges

Hm…o căruță de bani! Vreo 30€ pe un singur sens, pentru o singură persoană! Asta dacă nu ești călător de weekend, caz în care prețul scade simțitor!

Biletul de tren pentru Bruxelles-Bruges (călătorie de weekend) costă 15.60€ și îți permite să călătorești dus întors. În plus, poți să te oprești pe drum să mai vizitezi câte ceva.

Biletul de weekend se poate folosi începând cu ziua de vineri, de la ora 19.00 până duminică noaptea. Odată ce ai ajuns la destinație, te poți întoarce oricând, în acest interval de timp.

Acest tip de bilete se eliberează doar dus-întors și sunt folosite și în unele sărbători legale.

Dacă vrei să te oprești într-o locație întâlnită pe traseu (ex. orașul Gent) poți să întrerupi călătoria, dar trebuie să ajungi la destinație în aceeași zi. Poate e un pic neclar ce-ți spun, așa că mai bine ceri informații personalului din gară, întrebând fix de călătoria ce o vei iniția. E bine totuși să ai o idee că se poate și așa. 🙂

Transport Bruxelles- Bruges pntru persoane ce au sub 26 de ani.

Dacă ai sub 26 de ani poți achiziționat biletul de tren Go Pass. Acesta costa 6.20€ pe sens, indiferent de destinația aleasă în Belgia. Nu e minunat?

Mai este și varianta Senior Ticket, pentru persoanele ce au peste 65 de ani. Pentru 6.20€ poți călători dus-întors în aceeași zi oriunde în țară.

Pentru informații complete și achiziționarea biletelor de tren online, accesează site-ul companiei feroviare.

Ah, și încă ceva! Pentru că Belgia are două limbi oficiale (franceza și flamanda), acest oraș este scris în două feluri- Brugge sau Bruges. Oricum ar fi, e vorba despre același loc minunat. 🙂

Cât timp să stai?

Dacă vrei să-l descoperi în tihnă, eu zic să-i aloci măcar o întreagă zi. Nu este un oraș mare, însă merită să stai și să te bucuri de fiecare moment. Ce-i drept, am avut parte și de o vreme nesperat de bună ce mi-a permis să mă plimb ore întregi pe străzi.

Tu ce crezi, ajunge o călătorie de o zi în Bruges să descoperi pe deplin orașul?

*Află imediat despre noile ponturi de călătorie, urmărind pagina de Facebook- Calatorii de Weekend

16 Comments

  • AndreeaGeorgiana P

    am fost de cateva ori in brugges pana acum, de fiecare data am stat doar o zi dar cred ca e suficient. Imi place tare mult vibe-ul orasului. Ma simt foarte bine acolo,

    Reply
  • AndreeaGeorgiana P

    si mai sunt locuri frumoase in belgia. Dinant e unul dintre ele. acum la sf lunii mai dau o fuga acolo, Am in plan sa vad Ghent pe care l-am ratat de fiecare data. legat de tren, vezi ca in weekend, pe site-ul lor, poti lua bilete de tren la 50% reducere (de vineri seara pana duminica seara). oferta e valabila doar online.

    Reply
    • Calatorii de Weekend

      Buna Andreea,
      In Dinant n-am mai avut vreme sa ajung. Am dat doar o fuga pana-n Ghent si tare mult mi-a placut.
      Despre biletul de weekend am scris si eu in articol, dar nu inteleg la ce te referi cu acea reducere. Am facut o simulare pe site-ul lor si costul unui bilet este tot de 15.60E, la fel ca cel cumparat din gara…
      Călătorie minunata-ti doresc! 🙂

      Reply
  • AndreeaGeorgiana P

    ai dreptate, am citit pe sarite fraza aia si nu am vazut ca ai zis de reducere. greseala mea

    Reply
    • Calatorii de Weekend

      Nu-i nimic, ma bucur ca am lamurit acest aspect. 🙂 Vacanta plăcuta-ti doresc!

      Reply
  • Bogdan

    Cred că este puțin o zi pt Brugge…pe lângă centru și restul orașului este interesant..noi am prins gratis in week la autobuze și am străbătut și restul orașului…vom reveni cu siguranță în Belgia și pt Brugge dar mai ales pt oostende,gent Antwerpen și mai ales castelul beloeil…
    Felicitări pt articol.

    Reply
    • Calatorii de Weekend

      Cu siguranță este un loc în care trebuie să revenim și noi! Mulțumim pentru pontul cu autobuzul gratuit!

      Reply
  • Geo

    Trenurile circula mai des, mai exact la intervale de 15-30 de minute, iar pretul de 30 EUR este pentru o calatorie dus-intors de persoana. Daca calatoriti in minim 2 persoane si aveti de gand sa faceti minim 10 calatorii cu trenul (excluzand transferul de la/catre aeroport) va recomand sa achizitionat un Rail Pass ce va ofera 10 calatorii la pretul unic de 7,70 EUR/sens. Cu acest pass pot circula mai multe persoane si trebuie completat de fiecare data cand va urcati in tren cu traseul si data, pentru fiecare persoana.
    Odata ajunsi in Bruges, neaparat trebuie sa faceti o excursie cu barca pe canalele orasului si sa urcati in turnul Belfry ce va ofera o panorama asupra orasului.
    Pentru pasionatii de bere recomand localul The BeerWall.

    Reply
    • Calatorii de Weekend

      Multumim Geo pentru recomandari! 🙂

      Reply
  • Paula

    Daca am fix 26 de ani se apluca reducerea pt. tren? Mersi.

    Reply
    • Marcela Năstasă

      Buna Paula… Pe site scrie ca reducerea se aplica celor ce sunt “under 26”, deci, ma tem că nu.

      Reply
  • Sever SFARA

    Nu ratați in Belgia orasul Anvers/ un oraș al modei . In drum.spre DINANT faceti un popas la NAMUR se merita.

    Reply
  • Cezara Lelia Ungureanu

    Ce frumos!! Felicitari!!
    ps: mi-ai facut pofta cu atatea bunatati si de azi ar trebui sa fiu la dieta!! :))

    Reply

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: