Vizitarea Palatului Kalnoky din Micloșoara

  • September 20, 2017

Fiecare palat sau castel ce a rezistat vremii, poartă în zilele noastre atât faptele istorice care s-au scris între zidurile acestora, cât și o legenda unică. În această notă de basm a început și incursiunea în Palatul din Miclosoara, județul Covasna.

“Unul dintre locurile preferate pentru vânătoare ale regelui ungar din acea vreme era în pădurile din apropierea râului Olt. Legenda spune că într-una dintre aceste zile, când regele se afla la vânătoare, săgeata lui nu și-a atins ținta, iar vânatul, un urs cum nimeni nu mai văzuse, a pornit furios către rege. Alături de acesta se afla Kalnoky, unul dintre oamenii săi de încredere care, cu o săgeată bine țintita, a doborât ursul necruțător. Drept răsplată, regele i-a oferit lui Kalonky aceasta regiune împreună cu titlul de conte credincios…” Și uite-așa ghidul nostru ne-a introdus în atmosferă, explicându-ne semificația blazonului familiei Kalnoky.

Și astfel, odată cu secolul 13 începe povestea tumultoasă a acestei așezări, construită inițial drept un conac de vânătoare.

Odată cu trecerea timpului, el a fost moștenit în cadrul familiei Kalnoky timp de multe generații, apoi a fost vândut lui Eugen Savu, ministrul de finanțe din timpul guvernului Octavian Goga. A fost naționalizat în 1970, ca mai apoi, sub ignoranța tuturor, palatul a ajuns cu timpul o ruină. Aceasta a fost și motivul pentru care Consiliul Local Baraolt a decis concesionarea conacului către fundația Kalnoky care, cu ajutorul unor fonduri EEA Grants, a început restaurarea acestuia între anii 2015-2016.

Pe lângă restaurarea castelului, s-au readus la viață și câteva case țărănești care acum sunt gata să își aștepte oaspeții.

Și astfel, o localitate rurala a ajuns unul dintre locurile de referință pentru agroturismul romanesc, loc vizitat cu drag chiar de Printul Charles. Este un exemplu că acolo unde este dorință și implicare, se pot face lucruri foarte frumoase, iar așezări de mult uitate, pot fi readuse la viață.

Cum ajungi la Castelul Kalnoky din Micloșoara

La Micloșoara poți ajunge cu mașina urmând drumul către Baraolt.  Dacă mergi cu trenul, cele mai apropiate halte sunt  Augustin și Apața. Dacă ai cazare într-una dintre camerele de oaspeți, transferul către locație poate fi asigurat de gazde.

Ce mai poți vedea prin împrejurimi

Pe langa vizitarea conacului și a localității Micloșoara, merită atenția ta și nenumăratele obiective turistice din împrejurimi: Valea Zalanului, Valea Crișului, bisericile fortificate din zonele Arcus și Calnic, precum și localități balneoclimaterice precum Băile Tușnad sau Băile Balvanyos.

No Comments Found

Lasă un comentariu

%d bloggers like this: