Merg la târgul de turism din SUA

  • 15 mai 2018

Cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România sunt onorată și entuziasmată să particip la cel mai mare târg de turism din SUA, târg ce-și va deschide porțile peste câteva zile în Denver, Colorado.

IPW este cel mai mare târg de incomming pe SUA, de tip business to business. Acest eveniment aduce împreună peste 6.000 de reprezentanți ai organizațiilor de turism din SUA și clienți din peste 70 de țări, cu toții interesați de a stabili relații comerciale cu partenerii americani.

În cadrul acestui eveniment accentul este pus pe interacțiunile directe, de aceea, în calitate de blogger, voi avea întâlniri cu reprezentanți ai companiilor ce oferă servicii turistice din diverse arii: de la destinații până la unități de cazare și transport aerian, iar lista nu se oprește aici.

Pe lângă participarea la diverse întâlniri și conferințe, voi avea ocazia să descopăr atracțiile și locurile autentice din Denver și Colorado. Peisajele impresionate create de Rocky Mountains, istoria Western, sera tropicală unică în SUA și bunătățile gastronomice sunt doar câteva dintre nenumăratele obiective ce fac din Denver “an incredible city”.

În plus, întreaga experiență IPW ce a ajuns la a 50-a aniversare, va fi încununată de un grandios concert pop-rock ce va avea loc în unul dintre cele mai frumoase amfiteatre din lume- Red Rocks. Trupa ce ne va încânta este foarte cunoscută și apreciată și în România. 🙂

Am sentimentul că va fi o experiență nemaipomenită și-abia aștept să împărtășesc cu tine impresiile la cald pe Facebook și pe Instagram. Stai aproape! 🙂

7 Comments

  • Andreea

    WOW Marcela! O sumedenie de bravo-uri!!!! 🙂 Vei fi reporterul nostru la fata locului! Sunt cu ochii pe tine!!

    Reply
  • Marcela Năstasă

    Multumesc mult! 🙂

    Reply
  • Angela Călătorește

    Super! Spor la…treabă atunci! Pentru că da, vei avea și ceva de muncă, pe lângă călătoria în si e!

    Reply
    • Marcela Năstasă

      Multumesc mult! Sa fie! Voi avea un program plin, cu multe activitati carora abia astept sa le dau curs! 🙂

      Reply
  • Mihaela Greșiță-Radu

    Mult, mult succes!
    Savurează experiența din plin și apoi spune-ne ce ți-a plăcut cel mai mult.
    Călătorie frumoasă, Marcela!

    Reply
    • Marcela Năstasă

      Multumesc tare mult pentru mesaj si pentru gandurile bune! Relatez curand de la fata locului! 🙂

      Reply
  • dianaturcu2016

    Uaaau, felicitari!! Succes si distractie placuta, te urmarim pe Insta 😀

    Reply

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: