Peripeții în Munții Piatra Craiului

  • November 6, 2017

O zi frumoasă de toamnă! Ne trezim dis-de-dimineață și pornim cu multă nerăbdare și entuziasm spre Zărnești, cu destinația Parcul Național Piatra Craiului!

Traseul pe care urma să-l parcurgem era: Fântâna lui Botorog – Prăpăstiile Zărneștilor – Cheile Pisicii – La Table – Sat Peștera – Dealul Munteanului – Fântâna lui Botorog. Și bine spun “era” pentru că ceea ce a ieșit până la urmă…(emoții, frică, întuneric, epuizare)… e de povestit.

Traseul mai sus menționat se anunțase ca fiind unul ușor, ce poate fi parcurs lejer în 6 ore. Un traseu ideal pentru cei neexperimentați așa ca noi…cei 3 viteji (ne)iscusiți ce porniseră la drum!

Am lăsat mașina la Fântâna lui Botorog și-am pornit la drum prin Prăpăstiile Zărneștilor!

Locul era de o frumusețe incredibilă! Semăna într-o oarecare măsură cu Cheile Bicazului, doar că de data asta puteai să mergi liniștit cu ochii pe sus, fără să te ferești de mașini. Copacii cocoțați pe stânci erau atât de frumos colorați, iar frunzele căzute pe jos formau un covor din culori fără nume… Totul era o adevărată încântare pentru suflet!

După ce am ieșit din Prăpăstiile Zărneștiului am continuat drumul prin Cheile Pisicii, intrând într-un loc sălbatic, plin de bolovani căzuți de pe stânci.

Ca să înaintăm printre aceștia ne-am comportat precum pisicile-cocoțându-ne și sărind de pe o piatră pe alta sau dând ocol copacilor căzuți.

N-aș fi spus că este un traseu greu dacă nu ar fi trebuit să ne confruntam și cu ultima parte din Cheile Pisicii- „blocaj în trafic”! Drumul croit printre munți și prin care am mers mai bine de jumătate de oră, era blocat de bucăți mari de piatră pe care nu era chip să le trecem!

Și așa cum și semnul ne indica, a trebuit să ne cocoțăm și aproape să escaladăm muntele! Și, între noi fie vorba, era destul de înclinat. Mai că nu mergeam în 4 labe de frică să nu alunec și să mă duc de-a berbeleacu în prăpastie! Dar mi-am făcut curaj și am trecut… Oricum altă varianță nu aveam. 🙂

După ce am trecut de Cheile Pisicii am ieșit iarăși în drumul forestier. Moment de relaxare pentru picioarele un pic cam obosite. Hmmm, dacă știau ele săracele cât și pe unde aveau să mai meargă… 🙂

Era atât de multă frumusețe în jur… Nu îmi puteam lua ochii de la crestele munților ce se împleteau pe alocuri cu o pătură groasă de nori mânați iute de vânt.

Și iată-ne ajunși La Table, loc în care era și o stână părăsită…deci, nicio mioară, niciun grivei care să ne întrebe de sănătate.

Lucrurile încep să se complice…

Ei…și acum e acum! Auzisem că La Table trebuie să fie multe indicatoare pentru tot felul de alte trasee. Am ajuns, ne-am uitat o dată, ne-am uitat de două ori…tot două indicatoare jumătate vedeam. Nu știu ce-o fi năpădit în ele (vântul, ursul…poate omul), ideea e că ne-am continuat drumul pe banda pe care începusem.

Și-am mers, și-am mers, și-am ajuns într-o pădure întunecoasă, cu niște copaci de zici că erau luați din filmele de groază… Mai lipsea o vrăjitoare pe mătură, iar tabloul ar fi fost perfect. 🙂

Deja mersesem de ceva vreme și nu mai întâlnisem niciun indicator care să zică “faceți stânga dacă vreți să ajungeți în zona x, sau dreapta pentru zona y”, iar traseul numai ușor nu mi se mai părea… Dar ce să-i faci, mai ia o gură de apă, mai mănâncă un biscuite și…mergi mai departe!

La un moment dat, după un dâmb...Civilizație! Zărisem case!

Am ajuns la finalul traseului?

“Ăsta ar trebui să fie satul Peștera” ne-am zis, bucuroși că am ajuns aproape de finalul traseului, mai ales că începea să se însereze…

Ne uitam însă la tăblițele cu trasee și ne piere instant zâmbetul de pe față! Nici urmă de sat Peștera! Nedumeriți de ceea ce vedeam în fața ochilor scoatem GPS-ul și încercăm să prindem ceva semnal… Eram cocoțați deasupra satului Șirnea (ce???!!!).

“De ce suntem aici? Unde am greșit? Ce e de făcut?” Ne-am dus iar lângă semne, ne-am mai uitat încă o dată, ne-am uitat și pe harta noastră…era clar! O greșisem grav! Unde? Habar nu aveam atunci și oricum nu asta ne era scopul, ci să facem cumva să ajungem în sat, până se înnoptează.

Am pornit pe un drum forestier care părea să coboare spre sat, însă la un moment dat, am dat nas în nas cu vreo 3 dulăi de munte fioroși (frumoși de altfel) care au început să mârâie la noi. Ei…și uite cum facem cale întoarsă ca nu cumva să deranjăm “animăluțele” și hotărâm să o luam pe de-a dreptul, la vale! Era un deal atât de abrupt, plin de pietre, bolovani, rădăcini…dar ce mai conta! Era varianta cea mai scurtă și, dată fiind situația…și cea mai sigură! 🙂

Ei, și de aici nici poze nu mai am că deh, când vezi că nu-i a bine, nu-ți mai stă gândul să “imortalizezi momentul”! 🙂

Am ajuns cu bine în sat și totul părea pustiu. Am întâlnit la un moment dat un bărbat pe care l-am întrebat cât timp am face pe jos până în satul Peștera… Ne-a zis că puțin peste o oră, uitându-se la noi un pic nedumerit.

Ce aveam de gând? Păi, voiam să ajungem în satul Peștera și să abordăm planul A- să găsim o mașină care să ne ducă până la Fântâna lui Botorog (acolo unde ne lăsasem mașina), iar dacă planul A nu se putea concretiza, ne gândisem să ne căutăm pe acolo o cazare, să rămânem peste noapte. Asta deși un grup de prieteni ne aștepta să ne întâlnim seara undeva în apropiere de Sinaia să petrecem restul weekendului împreună.

Și-am pornit spre satul Peștera, dând fuga fuga din picioare, sau mai bine zis, dând din picioare așa cum mai puteam… Soarele era din ce în ce mai puțin vizibil, iar noi eram pe punctul de a ieși din sat, când, dintr-o curte au ieșit iute la noi vreo câțiva câini lătrând și dându-ne târcoale! Nu, nu din nou!!!  🙁

Nici bine nu ieșiserăm din sat că ne-am întâlnit cu un domn ce căra într-o mașină niște materiale de construcție de prin satele învecinate. L-am întrebat puțin despre drum (că așa-i când mergi câine surd la vânătoare) și domnul ne-a băgat mințile-n cap! Drumul urma să fie foarte anevoios și cu multe dealuri de urcat, însă ce ne-a trezit la realitate a fost afirmația “E foarte periculos să mergeți pe aici acum, în zonă sunt mulți urși! Întoarceți-vă în sat!”

Și cum oamenii bun ies în calea celor fără de ajutor și sleiți de puteri, ne-a luat în mașina dânsului (care pe unde a apucat să stea) și ne-a lăsat în sat, în apropierea unei pensiuni! Nu știu de unde a apărut pensiunea aia căci noi nu văzusem nimic când am trecut pe acolo.

Și acum îi mulțumesc în gând domnului, al cărui nume nu-l cunosc, pentru că ne-a ieșit în cale și ne-a ajutat! Și-i mulțumesc și doamnei de la pensiune ce ne-a oferit un ceai cald și ne-a ajutat să găsim un taxi. Și nu i-a fost deloc ușor! A avut ea o cunoștință care are un prieten care la rândul lui știe pe cineva și ne-a putut ajuta… 🙂

Da, ne-a chemat un taxi tocmai din Bran și ne-a dus la Fântâna lui Botorog, acolo unde mașinuța noastră ne aștepta singură, în mijlocul pădurii.  Știi vorba aia că-ți vine să pupi pământul? Mie-mi venea să pup mașina, că știam că de acum eram în siguranță!

Oare mai are rost să-ți spun concluziile și învățăturile pe care le-am tras? Hm… Nici acum nu îmi vine să cred că am fost într-o astfel de situație, însă le mulțumesc oamenilor ce ne-ai ieșit în cale și ne-au ajutat!

Ajunși acasă, uitându-ne pe poze și pe hartă ne-am dat seama unde greșisem traseul! Sau cel puțin asta este explicația pe care am găsit-o! Dacă tu cunoști traseul mai bine, poate mă lămurești și pe mine! 🙂

În zona La Table trebuiau să fie mai multe indicatoare, printre care și cel cu direcția “sat Peștera”. Cum indicatoarele “erau prezente, dar lipseau cu desăvârșire”, noi ne-am continuat drumul… Și uite-așa au luat naștere și peripețiile noastre, amplificate de neștiință și un gram, două de inconștiență, zic eu. Am dat imediat un e-mail celor de la Administrația Parcului Național pentru a le sesiza problema. Sper că au  rezolvat-o!

Sunt momente în călătorii în care lucrurile nu merg așa cum îți planifici și te trezești în tot felul de situații neplăcute… Pățania asta s-a petrecut în urmă cu un an, însă abia acum o spun în “gura mare”. Deh, până la urmă întâmplările astea au și ele farmecul lor și cu siguranță au rostul de a mă învăța o lecție…

Călătorii minunate-ți doresc și lipsite de astfel de peripeții! 🙂

2 Comments

  • MIhai

    Din Saua Joaca ati ratat poteca ce se lasa usor in stanga si ati mers in continuare pe banda rosie spre Sirnea. Si noi anul acesta in ianuarie am facut exact acest traseu , iar din Saua Joaca era sa patim la fel, poteca fiind destul de clara prin zapada, iar spre Pestera doar ici colo o urma, dar ne-am dat seama rapid, cunoscand traseul. Usor te poti pacali in acea zona.

    Reply
    • Marcela Năstasă

      Din Saua Joaca zici? Tot ce-i posibil, caci da, am tooot mers pe banda rosie pana in Sirnea.
      Am o curiozitate! Cum ati trecut iarna prin Cheile Pisicii? 🙂

      Reply

Lasă un comentariu

%d bloggers like this: