Află cum poți să călătorești ieftin

  • October 24, 2017

Să călătorești cât mai mult, cheltuind cât mai puțini bani! Cred că acesta este visul oricărei persoane când vine vorba de a merge într-o vacanță sau într-un city break…

Și pentru că am primit deseori întrebări despre modul în care-mi organizez călătoriile, zic să împărtășesc aici lista mea “magică” cu ponturi pentru călătorii cu buget redus. 🙂

Biletele de avion

Vânează bilete de avion și cumpără-le cam cu 2 luni înainte de plecare.

Alege să călătorești la ore  mai puțin ”prietenoase”, adică dimineața devreme, sau seara târziu.

Fii maleabil în privința datelor de călătorie. Spre exemplu, un zbor poate fi mai ieftin cu 6 zile înainte de data la care te-ai gândit tu să pleci.

Alege lunile în care lumea nu prea călătorește, adică: în perioada ianuarie-mai, apoi din octombrie, până la mijlocul lunii decembrie.

Renunță la bagajul de cală! Ia-ți strictul necesar în rucsacul pe care îl poți lua cu tine în cabină. Iți va fi și mai comod.

După ce ai găsit un zbor pe placul tău, folosind un site de rezervări bilete de avion, caută același zbor și direct pe site-ul companiei aeriene. Uneori poate fi mai ieftin.

Ca site de căutări eu folosesc de cele mai multe ori www.momondo.ro. Afișează unele dintre cele mai bune variante de călătorie  și nu percepe comision.

Alerte de preț! Înregistrează-ți adresa de e-mail pe site-urile de rezervări bilete, setează-ți destinația și perioada în care vrei să călătorești și vei fi notificat atunci când sunt reduceri de preț.

Joacă-te cu site-urile de rezervări bilete și vezi cât costă un zbor doar dus, iar pentru întors să vii dintr-un alt oraș al aceleași țări, sau chiar altă țară. Da, se poate să găsești combinații care să te ajungă mai ieftin și, în același timp, vizitezi mai multe locuri.

 

Cazarea

Urmărește site-urile de rezervări și fii cu ochii pe reduceri!

O cazare rezervată cu mai mult timp înainte este mai ieftină decât una achiziționată în imediata apropiere a călătoriei. www.booking.com sau www.trivago.com sunt doar două dintre site-urile pe care eu le folosesc.

Pentru o variantă mai economică, apelează la guest house-uri! Poți folosi www.airbnb.com  pentru a-ți rezerva camere tare drăguțe, la prețuri de 2 sau 3 ori mai mici față de cele ale unui hotel. În plus, ai un sentiment plăcut de ”home sweet home”.

Dacă te gândești să îți iei o cazare mai departe de centru, interesează-te cu ce vei circula până la obiectivele pe care vrei să le vizitezi și cât costă un bilet de călătorie! Să nu te trezești că ce economisești pe cazare, cheltui pe transport!

Cunosc persoane care s-au cazat în hostel-uri și au fost foarte mulțumite. Dacă nu te deranjează să împarți camera cu mai multe persoane, atunci, poate fi o variantă foarte economică.

Citește și:

Ce poți să vezi gratis în Paris

Cât costă o călătorie în Viena

Cât costă o călătorie în Barcelona

Mâncarea

Evită să iți cumperi mâncare din zonele centrale! Acolo prețurile sunt mult mai mari.

Ieși din zonele turistice și ”transforma-te” într-un localnic! Descoperă magazinele și piețele din care aceștia își fac cumpărăturile.

Dar oricât ar fi de redus bugetul de călătorie, încearcă mâncarea tradițională! Fără această parte, experiența nu va fi completă!

Vizite la muzee și alte obiective turistice

Informează-te cu privire la zilele și orele în care unele muzee pot fi vizitate gratuit.

Încearcă “Tourist card-ul”! Vei beneficia de intrare liberă la unele muzee și mijloace de transport. De multe ori, achiziționarea acestora din mediul online este mai ieftină.

îți recomand ca înainte de a-l cumpăra să te gândești ce ai vrea sa vizitezi. Dacă nu ești un mare fan al muzeelor și vrei să petreci mai mult timp pe străzi…mai gândește-te dacă merită investiția!

Citește și:

Ce poți să faci 6 zile în sudul Spaniei

Cât costă o călătorie în Milano și Lacul Como

Vizitarea Palatului Versailles din Paris

Nu le știu eu pe toate și cu siguranță mai am o mulțime de lucruri de învățat despre cum poți călători cu buget redus, iar dacă ai și tu ponturi de călătorie cu buget redus, nu le ține doar pentru tine… Folosește câmpul “Comment”! 🙂

Află imediat despre noile ponturi de călătorie, urmărind pagina de Facebook- Calatorii de Weekend

2 Comments

  • Angela Călătorește

    Subscriu la cele menționate de tine! Cam de astea țin și eu cont când călătoresc! Mulțumim pentru ponturi!

    Reply
    • Calatorii de Weekend

      Cu mare drag, călătorii minunate-ti doresc!

      Reply

Lasă un comentariu

%d bloggers like this: