Europa

Vizitarea Bazilicii Sagrada Familia, Barcelona

  • January 27, 2017

Pentru că îmi este greu să descriu frumusețea acestei capodopere în cuvinte, îți spun doar atât: Sagrada Familia este un loc de o frumusețe incomparabilă! Nu am mai văzut nimic asemănător cu aceasta și trebuie să o vizitezi neapărat odată ce ai ajuns în Barcelona fie că ești sau nu iubitor/cunoscător al artei!

Exteriorul bazilicii este impresionant și-ți mărturisesc că la început am fost puțin debusolată de felul în care arată. Deși știam că este încă în construcție, combinația de beton alb, alipit de partea veche a bazilicii mi se păreau ca fiind din două scenarii diferite.

20170121_104245.jpg

Detaliile de pe fațada Sagradei Familia și toată simbolistica acestora m-au vrăjit ușor, ușor, făcându-mă să realizez amploarea și complexitatea acestei construcții! Uneori e atât de greu să realizezi că un om, un singur om, poate schița o astfel de capodoperă… Da, poate, iar numele lui este Antoni Gaudi!

În anul 1883, Gaudi a început construcția unei catedrale dedicate Sfintei Familii, dedicându-se acestui proiect până la moartea sa, survenită absurd, în urma unui accident de mașină.  La acel moment, Sagrada Familia era construită doar pe un sfert, iar de atunci și până astăzi finanțarea acestei construcții se face doar din donații și din vânzarea de bilete. Se dorește ca în anul 2026, când se vor împlini 100 de ani de la moartea lui Antoni Gaudi, Sagrada Familia să fie finalizată.

20170122_120211

Interiorul Bazilicii Sagrada Familia-las pozele să descrie cel mai bine frumusețea lor, precizând doar ca realitatea este superioară acestor vederi. Gaudi, numit și “God’s architect” a fost un mare iubitor al luminii, iar acest lucru l-a pus mereu în prim plan în creațiile sale.

20170122_135747.jpg

20170122_114258.jpg

20170122_141401.jpg

Accesul în Sagrada Familia-sunt mai multe tipuri de bilete, cel mai ieftin dintre ele fiind 15€ și permite doar vizitarea parterului. Eu am ales această variantă, însă după ce am intrat și am văzut cât este de frumos, mi-a părut extrem de rău că nu am ales biletul ce permite și vizitarea turnurilor .

Mai multe informații despre bilete găsești aici-Cost bilete Sagrada Familia.

Pentru alte ponturi și informații utile, te aștept și pe pagina de Facebook Calatorii de Weekend

No Comments
Leave a Reply