Europa

5 locuri pe care le poți vedea gratis în Paris

  • June 9, 2017

Faptul că intrările la muzee, palate și alte atracții turistice sunt destul de scumpe în Paris, e bine-știut! Cu toate astea, sunt și locuri pe care le poți vizita gratis în acest oraș super…Iată doar 5 dintre ele:

Catedrala Notre-Dame-De acest loc cu siguranță ai auzit din cel puțin două surse: din romanul lui Victor Hugo- Mizerabilii sau din cărțile de istorie-acesta fiind locul unde a fost încoronat Napoleon I.

Datorită faptului că este un important obiectiv turistic al Parisului, de cele mai multe ori se formează cozi interminabile în fața acesteia. Pentru a sta cât mai puțin la rând, îți recomand să ajungi acolo dimineața devreme, sau seara, înainte de a se închiderea catedralei.

Accesul este gratuit doar în biserică, nu și în turnuri, vizitarea acestora fiind contra-cost.

Bazilica Sacre Coeur– construită în cel mai înalt punct din Paris, oferă și o frumoasă priveliște asupra orașului., iar în interiorul acesteia vei putea vedea un impresionant mozaic ce-l înfățișează pe Iisus.

Atelierul lui Brâncuși-nu departe de Catedrala Notre-Dame se află și Atelierul lui Brâncuși, deschis în fiecare zi între orele 14.00-18.00, cu excepția zilei de marți, când este închis.

Citește și:

Vizitarea Grădinilor Palatului Versailles

Vizitarea Palatului Versailles

Cum ajungi de la aeroport în centrul Parisului

Grădinile Luxemburg-o după amiază relaxantă în una dintre cele mai frumoase grădini ale Parisului, nu poate fi altfel decât perfectă.

Piața Trocadero– de aici ai o minunată priveliște asupra Turnului Eiffel, iar după părerea mea, să te afli în acest loc noaptea, alături de persoana iubită și să priviți împreună turnul luminat…este pur și simplu magic! 🙂

Bine de știut!

Cetățenii Uniunii Europene ce au între 18 și 26 de ani pot vizita gratuit numeroase muzee, catedrale sau palate (ex: Muzeul Luvru, Pantheonul, Centrul Pompido sau Palatul din Versailles.)

În prima duminică a fiecărei luni din an accesul în muzee este gratuit! Da, poți vizita Luvrul sau Muzeul Orsay, fără să cheltui un sfanț! 🙂 Mai multe informații, cât și lista muzeelor, găsești aici.

Cu siguranță mai știi și tu câteva locuri ce pot fi văzute gratuit în Paris, așa că, dă-mi de știre printr-un comentariu! 🙂

Citește și:

Un loc de basm-Lacul Bled din Slovenia

Vizitează Sagrada Familia-ponturi și recomandări

Cel mai frumos drum-Caminito del Rey, Spania

Sprea adâncurile pământului în Peștera Postojna din Slovenia

No Comments
Leave a Reply